Lună: ianuarie 2019

Când aduci în lumea ta un copil, din acel moment, tu nu mai ai viață! Da, am zis bine, nu mai ai ! Pentru că viața ta e a lui. I-ai dat-o cand l-ai nascut. I-ai dat tot . El e parte din inima ta, din sufletul tău, din trupul tău, din tot.Totul se schimbă în jurul tău . Fericirea lui, devine fericirea ta ! Tristețea lui, devine și a ta ! Visurile tale prind aripi prin el. Lupți ca o leoaică să-l ridici cât mai sus, atât cat îl vor ține aripile, însă lupți și-l sprijini, pentru ca el e TOT. Iei decizii care să-l ajute să propulseze pe scara vieții, care-l ajută să-si dezvolte propria personalitate. Iubirea nu înseamna ca vei vorbi mereu în locul lui, si-l vei ține într-o colivie ca să nu-l atingă nimeni. Nu.Iubirea înseamnă să știi să-l lași să zboare singur, izbindu-se de pereți în zborul lui, va descoperi de fapt, ce este viața. Iar tu, mama, toata viața vei respira prin inima lui așa cum el respira candva prin inima ta.

Toate femeile pot da naștere, însă nu toate pot fi și mame.(Ileana Vulpescu)

Ce-aș fi eu fără ele?!

Cu ce aș fi udat la rădăcini, lăstarii de speranțe? Cum aș fi simțit că inima-i gata oricând să ajungă pân’ la cer și-napoi de atâta iubire?!… Oare, ce-i mai frumos pe lumea asta ca iubirea? Iubirea aceea inefabilă, care-ți hrănește sufletul și ți-l rotește și dincolo de moarte…

Fetițele mele dragi, trăim într-o lume în care oamenii se saltă călcând unii pe alții, voi să vă înălțați rezemandu-vă doar de mintea voastră, ținând în brațe cât mai strâns demnitatea. Astfel, când veți privi în suflet, veți ști cu adevărat valoarea voastră.

Acum câțiva ani, am trăit experiențe care mi-au marcat existenta. Dacă înainte mă socoteam pentru ceva, astăzi consider că-l merit… Îl merit pentru că SUNT. Sunt vie, respir și iubesc… Acum să expun pe scurt povestea care m-a determinat să mă schimb: tata, un om sănătos toată viața , a aflat la un simplu control cum că, din cauza unei bubițe , are cancer . Un an mai târziu, cumnata mea, crezând ca are o răceală care nu-i mai trece, află că de fapt, are leucemie. Drumuri in spitale, priviri triste, oameni pierduți sufletește … asta vedeam adeseori .

Îi surprindeam cum priveau spre lumina geamului, plini de resentimente ca n-au trăit cât au putut până atunci, că agoniseala a fost mai importanta decât bucuria , îi vedeam cum, parcă își promiteau ca daca se fac bine, vor trăi altfel, dar n-au mai apucat… Și, într-o aglomerație nebună, apăreau rudele, prietenii, amicii, ș.a.m.d… manifestând o atenție deosebita… De ce numai atunci?! De ce trebuie un om sa se îmbolnăvească ca să se simtă iubit?! De ce se găsesc ” neapărat” bani, doar atunci când ești bolnav?! De ce nu poți face asta si când ești sănătos si vrei sa-ți faci o bucurie?! Stiu, niciodată nu găsești bani, niciodată nu găsești timp! Te-ai gândit vreodată ca iubirea si bucuriile pe care ai fi putut să ți le oferi, ți-ar fi mai șters din suflet unele dureri?! Nu, nu te-ai gandit! Te-ai gândit că vei trăi o mie de ani si vrei sa strângi avere cât cuprinde…

Află, omule, că trăim vremuri în care, bătrânețea se scurtează sau nici nu mai există, iar sănătatea este cea mai de preț! Trăiește cât mai frumos! Si eu am învățat asta!

Am așezat dorurile unul lângă altul. Sunt multe, și mari, și mici. Mă uit la ele cum stau aprinse ca niște făclii în mijlocul unei nopți de iarnă, parcă fug de întuneric și de frig… Unele îmi stau ghemuite în deznădejde, altele-s acoperite cu valuri de speranță.

De fiecare dată când îmi apasă-n suflet, caut timpul ca să-l îmbrățișez. Mă rezem de amintiri și mă-nvelesc cu vise. Mă-năbuș în povești și caut să respir. Frumoase-s toate! Și amintiri, și vise! Doar dorurile astea, îmi lasă dâre-n suflet, negre-amărui!

-Mami, am venit într-un mod neașteptat în viața ta, poate ți-am bulversat gândurile la inceput, planurile, dar astăzi, știu sigur ca esti fericită când îmi vezi ochișorii! Te simt cum tresari la fiecare privire de-a mea și incerc să te răsplătesc cu un zâmbet. Asa micuț ca mine!😍

Intr-o zi, când o sa mai cresc, promit că o sa-mi țin surioara de mână și vom merge în urma ta. Vom încerca să fim cat mai aproape de tine! Mergând in spatele tău, stiu sigur că drumul va fi mult mai neted … pentru că pe acolo au trecut pașii tăi.

Si mai stiu că, de fiecare dată când îți vom căuta privirea, vom găsi atâta lumină și căldură ca și cum tot soarele s-a ascuns în ochii tăi!

În ființa mea bate încet o altă inimă. O inimă care respira o dată cu mine și pe care, într-o zi am s-o văd alături de cealaltă, stând la căpătâiul sufletului meu, ținându-mi în palmele lor, mâinile îngălbenite. Nimic nu-i mai frumos ca atunci când știi că ai putut lăsa in urma ta, bucăți din tine. Bucăți în care ai plantat soarele si ai lăsat sa curgă izvoare de iubire. Cam despre asta-i viața… despre ceea ce lași în urmă, despre suma bucuriilor pe care ai putut să le așezi în fiecare om, despre amintirile pe care reușești să le strângi într-un ghem din care mai târziu să-ți poți țese bucurii…

Era în vara anului 2009, într-un spital din București. Cu traistele in mâna si cu un optimism specific, urc scarile tocite de atâta amar de vreme. În jurul meu numai uși vechi de-un alb gălbinicios și oameni triști. Holuri lungi traversate în graba de asistente și un aer încețoșat de priviri umede. Ajung la ușa tatălui meu. De-o parte și de alta, alți oameni gârboviti de boli și necazuri. Intru zâmbind, în speranța că pot sa spulber aerul înecacios care îti tăia respirația de cum intrai. Un aer al durerii simțită din toate privirile lor.
Tata mă aștepta. Stătea pe pat cu o lumina în privire specifică unui părinte care nădăjduiește în iubirea copilului său.
De atunci îi am privirea în mine. În sufletul meu.❤️

Mâinile care m-au crescut nu mai sunt de mult. Au rămas amintirile ghemuite într-un colț al casei, îmbătrânita si ea de-atâta vreme… Poveștile copilăriei mele sunt așternute pe pat, acolo adormeam noaptea, ascultând cele mai frumoase povestiri țesute în povești hazlii ori cu tâlc, spuse de el, bunicul meu. Încă mai aud și acum foșnetul sunetelor, încă-mi mai saltă inima de bucurie… Parcă îl văd fumând dintr-o țigară, stând pe scaunul lui mic, lângă sobă și întrebându-ma tabla înmulțirii… Dupa ce se asigura c-o știu, își ridica o mână în sus însoțită de îndemnul: “sa-nveti, tataie, ca pentru tine inveti”.

Îți mulțumesc pentru frumusețea copilăriei mele, pentru modul în care m-ai crescut și pentru iubirea necondiționată.
Bunicul meu cu suflet bun … te voi iubi etern!