Așază-mi-te curmeziș, octombrie!

Așază-mi-te curmeziș, octombrie!
Scutură-ți poala de frunze și lasă-mi-le așternut! Lasa-mi în tecile frunzelor tale amintirile! De-o fi s-adorm, să-mi plec urechea și să le aud! Încropește-mi, te rog, si-o rochie de brumă! Să fie! S-o am când va rămâne doar pământ!
Hai, lasă-mi în scoarța copacilor tăi trăirile!
De-o fi să obosesc, sa mă rezem de ei și să simt! Mai lasă-mi și din soare! Dacă poți, mai mult!
Să-l ascund în mine, sa-mi fie lumină …
Să strige și vântul! Să lovească și ploaia! Sa vină împreună și să-nchidă încet pleoapele ochilor triști ai frunzelor desculțe și reci!
Așază-mi-te curmeziș, octombrie!
Vremelnic să pleci! Veșnic să-mi revii!