Din învățăturile bunicului…

O zi de iulie, 1995. Mijlocul vacanței de vară. Afară, peste 35 de grade. Muște gălăgioase mișunau peste tot. Ici-colo se mai zărea câte un fluture purtat de mireasma florilor din grădina curții. Tataia stătea la umbră, pe-un scăunel mic și trăgea liniștit dintr-o “penală” , cum îi spunea el… Sărind în sus ca un căluț și fluturând în adierea vântului “părul” unei păpuși de porumb, trec grăbită prin fața lui. Numaidecât își lasă țigara în jos, sucește capul către mine și curios mă întreabă:

-Ia spune-mi, tataie, cine întreabă, greșește?

-Nu știu, tataie… De ce? am răspuns ușor nedumerită, oprindu-mi păpușa din sărituri.

-Cine întreabă niciodată nu greșește, să ții minte ce-ți zice moșu’…

-Decât să nu știi și să te faci de râs, tataie, mai bine întrebi. O să întâlnești oameni culți… și tu, n-ai să știi ce știu ei. Tu să-i întrebi ca să știi și tu! Ehee, multe te învață moșu’…

-Și n-o să creadă de mine că-s proastă?

– Păi, cine-i mai prost, tataie?

-Ăla care știe sau ăla care se ține bățos că știe, dar nu știe și nici nu vrea să știe?!