În nemărginirea asta a vieții, se spune că timpul vindecă orice rană.
Aș spune că n-o vindecă, o lasă în urmă, mereu pansată, undeva într-o încăpere și închide ușa… O ușă fragilă cu zăvor șubrezit, gata oricând să se deschidă la cea mai mică adiere de gând.
Aș spune că niciun pansament nu-i țesut din atâta iubire încât să poată vindeca o rană pe-a cărei cicatrice stau mereu uscate amintirile…
Fizic, toate trec… sufletește, niciodată.
Mozaic de gânduri 