Lună: mai 2021

După ce-am născut cel de-al doilea copil mă-ntâlneam cu diverse cunoștințe pe stradă. Îndeosebi, femei. “Ce te-ai îngrășat! Fă ceva cu tine, ești prea grasă!” Niciuna dintre ele nu mă întreba: “cum te simți?” Sau “ești bine?”
Oamenii, de cele mai multe ori, sunt preocupați de felul în care arătăm. De ambalaj și nu de conținut. Le atrage atenția ceea ce porți și nu ceea ce ești. E mai ușor să spunem “uite-o și p-asta cât s-a făcut” decât “bine că-i sănătoasă, slăbește ea!”
Ne grăbim să judecăm. Ne grăbim să ne scoatem fierăstrăul din inimă. Și să tăiem cu cuvinte zimțate. Purtăm cu noi un tipar pe care îl dăm altora exemplu: “Trebuie să slăbești, trebuie să fii așa, trebuie să fii pe dincolo, trebuie, trebuie, trebuie… Nimeni nu-ți va spune: “trebuie să fii fericit!” Poți să slăbești, poți să arăți ca x, poți să te porți ca y, poți să faci tot ce vrei tu, pentru că Poți. Trebuie doar să conștientizezi și să vrei.
Dar, toate acestea țin de aspectul fizic. Ca un măr pe care îl îngrijești și-i ștergi coaja ca să arate bine.
E mai important să arate bine la exterior sau să fie stricat în interior?
Cam așa-i și cu noi, oamenii…

Despre mine, poți să spui tot ce vrei…
Pentru că “tot ce vrei” este, de fapt, tot ce tu ești.
Dacă ești iertător, vei vorbi despre mine cu iertare.
Dacă ești bun, vei vorbi despre mine cu bunătate.
Dacă ești rău, vei vorbi despre mine cu răutate.
Dacă ești răzbunător, vei vorbi despre mine cu răzbunare.
Dacă ești blând, vei vorbi despre mine cu blândețe… și așa mai departe.
Vezi tu, aceste propoziții circumstanțiale condiționale exprimă o condiție sau o ipoteză de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propoziția principală de care depinde.
Deci, dacă ești om, vei vorbi despre mine cu omenie.
Cu ce condiție vei face asta?
Doar dacă ești… Om.

Într-o zi n-am să mai plec privirea în fața oamenilor care împrăștie cuvinte ascuțite în jur. N-am să mai înghit cocoloașe de litere zimțate pentru că așa trebuie… să tac. N-am să mai fac asta pentru că n-am să mai fiu acolo, în fața lor.
Într-o zi n-am să mai țin cont de felul în care mă vede x sau y. Nici x, nici y nu-mi cunosc potecile șerpuite pe care eu le-am străbătut sau văile înguste prin care eu m-am rătăcit ori am căzut. Dioptriile ochelarilor din suflet nu se pot schimba oricât de buni medici oftalmologi am fi sau am găsi noi…
Într-o zi n-am să mai vărs o lacrimă pentru prietenii care mă rănesc. Cei care rănesc, de fapt, au sufletul plin de răni, iar adevărații prieteni nu fac niciodată asta… Și, în inimile oamenilor, iubirea n-are deloc aceeași formă, același conținut, aceeași dimensiune. Carnea din inima unuia nu-i ca a mea. Sângele lui nu-i ca al meu. Iubirea mea nu-i ca a lui. Iar eu nu sunt ca el…
Într-o zi n-am să mai permit nimănui să-mi creioneze cu propriile culori inima. În timpul desenelor, culorile oamenilor se tocesc și-atunci inima mea rămâne decolorată și, pe alocuri, neconturată…

Râdem. La fiecare colț al vieții, râdem! Râdem de el că n-a făcut bine ce-a făcut; râdem de ea că s-a împotmolit printre întâmplări și fapte. Râdem de părinții ai căror copii sunt diferiți. Râdem de oamenii care-și spun ofurile. Râdem de un nebun. De un boschetar. Râdem de orice. De orice rău care nu ni s-a întâmplat nouă. Considerăm astfel că ne situăm deasupra lor. Când, de fapt, suntem doar niște viespii fugare, rătăcite în vântul ăsta tomnatic al vieții…
Aproape tuturor le găsim o vină. N-avem disponibilitate de-a găsi înțelegere… Nu știm ce-i în inima lor. Ce răni adânci poartă. Nu dăruim nimic din noi. Nu încurajăm. Preferăm să umilim. Le tragem de aripile rupte apăsând cât mai tare pe răni, pe bucățile desprinse… Și ce dacă doare?!
Nu suntem noi în locul lui.
Dintr-o dată, ne clocotește știința în vene. Ne simțim superiori. Suntem deștepți, iar pe ceilalți îi arătăm cu degetul. Suntem mult mai școliți în comparație cu ei. Avem experiență. Avem mintea plină. Și poate c-așa e.
Viața ne-a lăsat pe unii dintre noi cu mai mult. Pe alții, cu mai puțin. Diferența o face sufletul. Și caracterul.
N-am venit pe pământ ca să cântărim viețile altora. Nici alegerile sau greșelile lor.
N-am venit ca să râdem unii de alții.
Nu pentru asta a pus Dumnezeu inimi în noi.
Mai sus sau mai jos, mai înalt sau mai scund, mai plin sau mai gol, ești și tu tot un om. Alege să fii OM!

Paștele este Lumină. Aprinde-ți-o în suflet și n-o lăsa să se stingă… E bucuria ta. Că ești. Că simți.

Limpezește-ți gândurile și învelește-ți inima cu frunzele verzi ale copacilor. Rostogolește-te în iarbă și prinde-ți în păr păpădii! Bucură-te!

Uite, în ochii tăi, deja au înflorit salcâmii! Și vrăbiuțele ciripesc pe ramuri… Ce minunăție!

Oh, dar câți fluturi îți zboară-n suflet!

Dau din aripi zburând deasupra florilor crescute în tine!

Acum ridică-ți privirea spre Cer! E soare. E senin. Și-i atâta iertare și iubire acolo! Apoi, apleacă-ți pleoapele ochilor tăi calzi și caută-le în tine!

Simți?

Hristos a Înviat și bate în inima ta!

Paște fericit!